Prima Pagina » Sanatate A-Z » Boli Infectioase » Virusul Hepatitic D (HDV, agentul delta)

Virusul Hepatitic D (HDV, agentul delta)

Virusul Hepatitic D (HDV, agentul delta)Agentul cunoscut ca HDV (virus hepatitic D) a fost decelat sub forma unui nou antigen nuclear care aparea in hepatocitele unor pacienti infectati cu HBV. Acesta a fost denumit antigen delta (AgHD) si este frecvent asociat cu forme mai severe de hepatita. S-a demonstrat ulterior ca AgHD intra in compozitia unor particule virale defective de 35-37 nm. care apar in titru ridicat comparativ cu cel al particulelor HBV “helper”.

Morfologie si structura:

Particulele HDV sunt constituite dintr-o anvelopa externa lipidica ce contine AgHBs, care incapsideaza AgHD si o molecula mica de ARN monocatenar, circular, covalent inchis. Aceste proprietati neobisnuite se aseamana cu cele ale ARN-urilor unor particule viroid-like, sateliti ai unor virusuri ai plantelor  care influenteaza dramatic evolutia bolii initiate de virusul helper.

HDV este un viroid de 35 nm, cu dubla anvelopa. Sinteza anvelopei externe, constituita din AgHBs, depinde de HBV, deoarece HDV este un virus defectiv. In schimb, sinteza anvelopei interne, formata de antigenul delta (AgHD), depinde de genomul HDV. Desi exista un numar de cadre libere de decodare (ORF), s-a demonstrat ca doar un singur ORF codifica proteina virala.

Replicare:

Dupa patrunderea intr-o celula, ARN-HDV se replica eficient fara a necesita nici o interventie a HBV, sugerand ca functia “helper” HBV (poate singura) este de a asigura intrarea in celula prin interactiunea suprafetei celulare cu anvelopa virala continand AgHBs.

Ca si viroizii sau virusurile satelite ale plantelor, ARN-HDV se replica circular si poseda activitati de autoclivaj si de ligare. Totusi, HDV este mai complex deoarece genomul sau codifica doua proteine virale specifice : antigenul mare si cel mic al HDV. AgHD mic este esential pentru replicarea virala in timp ce AgHD mare este esential pentru asamblarea particulei virale.

Patogeneza:

Infectia HDV nu se poate produce in absenta HBV, deci transmiterea HDV se produce de obicei pe cale parenterala, in mod similar cu transmiterea HBV. De mentionat ca transmiterea pe cale sexuala este mai putin eficace decat in cazul HBV.

Principalele grupe de risc pentru infectia HDV sunt toxicomanii care folosesc droguri cu administrare intravenoasa (prin folosirea in comun a acelor si seringilor), pacientii cu tratamente injectabile multiple cu fractiuni plasmatice, imigrantii din zonele delta-endemice si purtatorii HBV supusi riscului infectiei cu HDV.

Incubatia hepatitei delta este cuprinsa intre 21-60 de zile, debutul este de obicei acut, iar prezenta icterului este foarte variabila .

Portajul cronic face parte din evolutie si sta la originea a peste 30% din decesele raportate in formele cronice. Exista doua forme de infectie acuta: co-infectia si suprainfectia.

In cazul co-infectiei, subiectul este simultan infectat cu HBV si HDV. Evolutia spre cronicizare este rara (5% din cazuri). Detectarea ARN-HDV in ser si a AgHD in ficat sunt posibile in cursul incubatiei, ulterior aparitiei AgHBs in ser. Cresterea valorilor transaminazelor, adesea difazica, acompaniaza icterul si simptomele subiective, rapid urmate de aparitia anticorpilor anti-HDV. Dupa disparitia AgHBs, replicarea HDV si boala diminua. De semnalat ca doar serologia permite supozitia de co-infectie HBV-HDV.

In cazul suprainfectiei cu HDV a unui purtator cronic de HBV, evolutia spre cronicizare se produce in peste 80% din cazuri, cu persistenta AgHD in ficat. Mortalitatea formelor acute este de 2-20% si este determinata de evolutiile fulminante. Deci, formele cronice rezulta cel mai des prin suprainfectia unui purtator cronic HBV. Aceasta forma se caracterizeaza prin cresterea nivelurilor transaminazelor cu caracter persistent, insotita de aparitia anticorpilor anti-HDV care sunt prezenti in titruri mari, durabile. ARN-HDV persista in ser si 70-80% din formele cronice evolueaza spre ciroza. Aceasta evolutie se produce adesea in mai putin de 2 ani (15% din cazuri).

Diagnostic de laborator: 

A. Serologia

Serodiagnosticul infectiei HDV se bazeaza in principal pe teste pentru evidentierea AcHD, avand in vedere ca AgHD are o perioada foarte scurta de prezenta in ser. Exista teste disponibile atat pentru IgM-HD cat si pentru IgG-HD 1, 2 si 3 : se efectueaza minimum 2 testari succesive (in faza acuta si in convalescenta), deoarece Ac-HD pot fi tranzitorii, in titruri scazute si cu aparitie tardiva in timpul fazei acute.

B. Tehnici de biologie moleculara

– Decelarea ARN-HDV prin PCR.

Articole Similare:

Ultima actualizare: joi, 8 noiembrie, 2012, 10:54

Un comenentariu la Virusul Hepatitic D (HDV, agentul delta)

  1. Ofelia Dogaru 19/03/2014 at 03:09

    Buna ziua,

    Imi permit sa va contactez pentru un sfat.

    Sunt bolnava de hepatita cronica cu vuris B de la 14 ani – acum am 51-, analizele aratau prezenta virusului B insa, in ultimul timp, de cativa ani, acesta aparea ca si nedetectabil.
    Recent, am facut analize pe cont propriu, printre care si Anti HDV, care a iesit prezent cu o valoare de 60734. Incepusem sa obosesc prea repede, asa ca m-am gandit sa-mi fac mai multe analize. Doctora de familie nu m-a luat niciodata in evidenta si nici nu mi-a dat sa fac analize decat la cererea mea, si niciodata Anti HDV.
    As vrea sa stiu ce reprezinta aceasta valoare si ce analize sa mai fac.
    Multumesc frumos pentru raspuns

    Ofelia Dogaru

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *